Cornel Dinu îi cere demisia lui Flavius Stoican. „Tupeu obraznic, asta e caracterizarea lui!”

Cornel Dinu îi cere demisia lui Flavius Stoican. „Tupeu obraznic, asta e caracterizarea lui!”
  • Publicat:

Cornel Dinu (73 de ani) îi cere demisia lui Flavius Stoican după umilința suferită de Dinamo în fața Universității Craiova, scor 1-6.

Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 1-6, în etapa 25 din Liga 1, sezonul 2021 – 2022, iar Cornel Dinu a răbufnit la finalul partidei.

„Procurorul” l-a desființat pe Flavius Stoican, despre care susține că ar fi trebuit să nu se mai prezinte la interviuri. Acesta crede că antrenorul trebuia să-l contacteze pe Iuliu Mureșan și să își dea demisia de la Dinamo.

Cornel Dinu îi cere demisia lui Flavius Stoican

Mai mult, Cornel Dinu a dezvăluit și cum a reacționat un fost antrenor al lui Flavius Stoican când a aflat că acesta o să fie numit antrenor principal la Dinamo.

„Parcă a lăsat câteva idei, că poartă şi el o anumită vină. Aş explica, că parcă şi-a pierdut ochelarii. Acest discurs e înfriorător, că un om care are demnitate fotbalistică şi nu eşti o făcătură intrată în a conduce echipe de pe margine, atunci nu te mai prezinţi la interviuri. Spui «Domnul Mureşan, am, plecat!». Tupeu obraznic, asta e caracterizarea lui. Peste tot a fost, n-a făcut nimic în fotbal şi nu se justifică aducerea lui la Dinamo.

Prin jucătorii aduşi, în special prin aşa zisul motivator Stoican, şi felul în care a încropit nu acest cocktail, e un carcaletele de echipă. Acum o lună de zile, un fost antrenor al lui Stoican, care-l cunoaşte bine, când a auzit că a fost numit antrenor la Dinamo, şi-a dat o palmă peste faţă. Da, un antrenor din străinătate”, a declarat Cornel Dinu, conform Telekom Sport. 

Flavius Stoican a adunat patru meciuri pe banca tehnică a lui Dinamo de la revenirea în „Ștefan cel Mare”, fără victorie. „Câinii” au primit 15 goluri și au dat două de la venirea acestuia la conducere.

Iată rezultatele „câinilor” cu el pe banca tehnică:

  • FC Argeș – Dinamo, scor 2-1
  • Dinamo – FCSB, scor 0-3
  • Botoșani – Dinamo, scor 0-3
  • Dinamo – Universitatea Craiova, scor 6-1.
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini de la înmormântarea Anei Maria Vasiliu. Cum arăta sicriul după ce a fost scos din biserică. Ți se rupe sufletul
Imagini de la înmormântarea Anei Maria Vasiliu. Cum arăta sicriul după ce a fost scos din biserică. Ți se rupe…
Ion Crăciunescu a dat verdictul în cazul fazei care a declanșat scandalul de la FCSB – Petrolul + Mai trebuia dat un roșu!
Ion Crăciunescu a dat verdictul în cazul fazei care a declanșat scandalul de la FCSB – Petrolul + Mai trebuia…
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă. A fost nevoie de intervenția medicilor
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă.…
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Care este diferenţa dintre sarmalele ungureşti şi cele româneşti. Preţurile sunt piperate: o porţie costă 30 de lei
Care este diferenţa dintre sarmalele ungureşti şi cele româneşti. Preţurile sunt piperate: o porţie costă 30 de lei
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Fiul lui Ion Ţiriac a împlinit 48 de ani şi a primit o declaraţie de dragoste de la Sorana Cîrstea. Imagine rară
Fiul lui Ion Ţiriac a împlinit 48 de ani şi a primit o declaraţie de dragoste de la Sorana Cîrstea.…
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea peste cap
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea…
Ungaria e în alertă! Inundații catastrofale la Budapesta. Ungurii sunt speriați
Ungaria e în alertă! Inundații catastrofale la Budapesta. Ungurii sunt speriați
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recunoscut că urşii panda erau de fapt câini vopsiţi
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recunoscut că urşii panda erau de fapt câini…
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×